Autoritățile din Satu Mare, felicitate pentru modul în care au gestionat cazul pestei porcine

Autoritățile din Satu Mare au fost felicitate pentru modul în care au gestionat focarul de pestă porcină africană, care a apărut în județ. Ministrul român al Agriculturii, Petre Daea, l-a primit joi, 19 octombrie, la sediul instituției, pe comisarul european Vytenis Andriukaitis, alături de delegația comisarului european participând și oficiali ai Reprezentantei Comisiei Europene în România.

Șeful MADR a mulțumit reprezentanților Comisiei Europene pentru sprijinul acordat în combaterea focarului de pestă porcină africană confirmat la sfârșitul lunii iulie în România, într-o exploatație de la periferia municipiului Satu Mare.

“Imediat după apariția suspiciunii de pestă porcină africană, autoritățile veterinare județene, împreună cu celelalte autorități teritoriale implicate în controlul bolii, au luat toate măsurile de control necesare pentru stoparea răspândirii virusului, așa cum prevede legislația europeană în vigoare, Directiva Consiliului 2002/ 60/ CE transpusă în legislația națională și a fost pus în aplicare planul național de contingență pentru pestă porcină africană. Comunicări despre confirmarea bolii au fost făcute imediat către Comisia Europeană (CE) și Organizația Mondială pentru Sănătatea Animalelor (OIE). De atunci situația este stabilă, neînregistrându-se alte focare de pestă porcină africană”, se precizează într-un  comunicat de presă al ministerului.

Comisarul european a apreciat modul în care România a gestionat această problemă și a pus accentul pe importanța unei comunicări corecte între toate părțile implicate, astfel încât să poată acționa împreună ori de câte ori situația o impune.

În zilele de 19-20 octombrie, comisarul european Vytenis Andriukaitis, responsabil pentru sănătate și siguranță alimentară, se află într-o vizită oficială la București.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.