Traficul de persoane, tematică dezbătută în fața elevilor

Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare în parteneriat cu Agenția Națională Antitrafic – Centrul Zonal Oradea și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului Satu Mare a organizat și susținut joi, 19 octombrie, o serie de activități preventive având ca temă traficul de persoane, grupul țintă fiind elevi ai Liceului Tehnologic „George Emil Palade” și tineri aflați în instituții de ocrotire.

Problema traficului de persoane, a exploatării sexuale ori a exploatării pentru muncă, este departe de a-și găsi soluționarea. Din contră, se pare că fenomenul tinde să ia amploare fiind prezent pe toate continentele, sclavia modernă fiind considerată forma de infracțiune de crimă organizată cu cel mai mare ascendent în ultimii ani. Traficate în special în țările Europei de Vest, dar și în propria țară, victimele ce provin din România se află pe primul loc ca număr în Europa, din totalul cazurilor depistate de autorități.

Mirajul unei vieți mai bune, al unui loc de muncă bine plătit, dorința de aventură ori de a scăpa de sub autoritatea părintească le-au determinat pe cele mai multe victimele identificate să ajungă în situații dramatice, în care controlul asupra propriei vieți a ajuns să fie preluat de traficanți. Peste 750 de persoane au fost identificate anul trecut de autoritățile române ca fiind victime ale traficului de ființe umane, dintre acestea 48% fiind minori.

Numărul mare al minorilor traficați, cât și vulnerabilitatea specifică vârstei ce prezintă în sine un factor de risc major, au justificat întâlnirile susținute de polițiști și specialiști antitrafic la Liceul George Emil Palade. Activitățile preventive au fost susținute de doamna Simona Dejeu, din partea Agenției Naționale Antitrafic – Centrul Zonal Oradea și de ofițerii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității al IPJ Satu Mare, subcomisar de poliție Hrihorișan Felicia și inspector principal de poliție Chiorean Liviana.

Exploatarea sexuală a tinerelor fete a fost tema centrală a discuțiilor purtate cu elevii, precum și a filmului educativ urmărit cu acest prilej, Nefarious – Vânzătorul de suflete. Reprezentanta ANITP a subliniat faptul că, deși majoritatea victimelor au fost racolate de persoane cunoscute (rude, prieteni, cunoștințe), nu sunt de neglijat nici relațiile de încredere stabilite de victime cu traficanții prin intermediul rețelelor de socializare sau prin așa-zise agenții sau persoane private care oferă locuri de muncă pe internet.

Polițiștii au insistat asupra faptului că traficanții, deși capabili de fapte inumane greu de imaginat, pot purta masca amabilității, a bunăvoinței, persoane dispuse să facă toate aranjamentele necesare victimei (inclusiv acte de identitate, transport, cazare etc.) pentru a ajunge la locurile de muncă visate. În finalul celor două întâlniri desfășurate, la care au participat peste 80 de elevi, concluzia unanimă a fost una singură: precauția și verificarea informațiilor pe care le primim de la persoane dispuse să facă ,,totul” pentru binele nostru sunt căile prin care putem să evităm să ajungem sclavi ai unor oameni pentru care banii sunt mai presus de viața semenilor lor.

Activități de informare și conștientizare au avut loc în aceeași zi la Centrul Andrei din Satu Mare, unde reprezentanți ai DGASPC au organizat o întâlnire a specialiștilor din Poliție și ANITP cu peste 30 de tineri din 4 centre de ocrotire din județ. Beneficiarii acestor centre de plasament sunt mai predispuși la a deveni victime ale traficului de persoane, mai ales la părăsirea sistemului de protecție socială, neavând familii care să-i îndrume și să-i protejeze de traficanți, care, adeseori, reușesc să pară adevărați ,,salvatori” pentru acești tineri.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.