Traficanți de droguri, prinși în flagrant. Mascații au făcut mai multe percheziții (Foto)

Azi, 13 octombrie, polițiștii de combatere a criminalității organizate din Satu Mare, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale – I.G.P.R, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T.- B.T. Satu Mare, au surprins în flagrant delict, pe raza localității Satu Mare, un tânăr, de 23 de ani, din comuna Batarci, în timp ce încerca să comercializeze 483.8 grame de cannabis.

Pentru documentarea întregii activități infracționale, la aceeași dată, polițiștii au efectuat 3 percheziții domiciliare, pe raza județului Satu Mare.

Activitățile au vizat destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în traficul și deținerea de droguri de mare risc.

În urma cercetărilor efectuate a fost identificat un alt bărbat, de 26 de ani, din aceeași localitate, care ar fi introdus în țară și furnizat drogurile.

Față de cei doi s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi instanţei, cu propunere de arestare preventivă.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate 483,8 grame cannabis. În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de trafic și deținere de droguri de mare risc.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.