Detalii despre scandalul din fața Poliției

Luni (9 octombrie) după-amiază, în jurul orei 16.00, polițiștii s-au sesizat din oficiu despre faptul că pe strada Cuza Vodă din municipiul Satu Mare, s-a iscat un scandal între mai multe persoane.

În fapt, opt persoane cu vârste cuprinse între 20 și 56 de ani, pe fondul unui conflict mai vechi, în timp ce se aflau pe stradă și-au adresat amenințări tulburând astfel ordinea și liniștea publică. Polițiștii au intervenit pentru aplanarea conflictului astfel că acesta nu a degenerat în acte de violență.

Persoanele implicate în eveniment au fost conduse la sediul poliției pentru audieri. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.

În urma incidentului nici o persoană nu a suferit vătămări corporale.

Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.