Urmărit național, încătușat la Petea

Polițiștii de frontieră sătmăreni au depistat și predat autorităților competente un cetățean român, urmărit general pentru săvârșirea de infracțiuni contra ordinii și siguranței publice.

Astăzi, 9 octombrie, în jurul orei 05.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru a intra în țară cetățeanul român Mihai P., în vârstă de 43 de ani, din județul Iași.

În urma verificărilor efectuate pentru intrarea în România, polițiștii de frontieră au constatat că bărbatul figurează ca fiind urmărit general.

Bărbatul este căutat de către autoritățile din țara noastră, pentru săvârșirea de infracțiuni contra ordinii și siguranței publice.

Persoana a fost predată de către polițiștii de frontieră unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al I.P.J. Satu Mare, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.