Recomandarea polițiștilor: „Nu vă urcaţi la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice !”

Nu vă urcaţi la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice! Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind sancţiunea prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Este bine de ştiut faptul că alcoolul consumat până seara târziu persistă în organism chiar şi în dimineaţa următoare, peste limite legale.

Consumul de alcool scade capacitatea de reacţie şi de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici şi auditivi. De asemenea, alcoolul scade concentrarea, atenţia, reflexele şi viteza de execuţie a mişcărilor.

Şansele de a fi implicat într-un accident rutier cresc în mod semnificativ în cazul în care s-au consumat băuturi alcoolice.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.