Expoziție stradală în centrul orașului. Cine sunt protagoniștii

Printr-o expoziție stradală cu lucrări realizate de către elevi, polițiștii au încercat să transmită azi, 5 octombrie un mesaj de solidaritate cu victimele violenței în familie: „Rupem tăcerea! Să punem punct violenței în familie!”.

Reprezentanți ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului, ai poliției locale Satu Mare, dar și voluntari ai Asociației Stea au fost prezenți alături de polițiști din cadrul IPJ Satu Mare timp de două ore în Pasajul Coposu, unde au abordat cetățenii pe tema violenței în familie și a modului în care noi, cetățenii, ne raportăm la acest fenomen. Victimele, agresorii dar și martorii preferă cel mai adesea tăcerea în locul demascării abuzurilor, fapt ce încurajează comiterea de noi abuzuri de la forme verbale, intimidări, amenințări până la abuzuri fizice sau sexuale.

Expoziția cu lucrări foarte interesante create de elevi ai Liceului de Artă Aurel Popp și ai Liceului Teoretic din Negrești-Oaș au reușit să sensibilizeze trecătorii constituind un punct de atracție pentru aceștia. Mesajul artistic a fost completat de materialele realizate în cadrul campaniei naționale „Aripi Frânte”, sute de broșuri pentru victime și potențiale victime fiind distribuite cu această ocazie.

Acțiunile de prevenire a violenței în familie au continuat în aceeași zi la Halmeu, unde polițiștii au avut întâlniri cu angajații a două societăți comerciale din localitate.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.