Accident cu o victimă în Pășunea Mare

Sâmbătă, 30 septembrie, polițiștii au fost sesizați despre faptul că în localitatea Pășunea Mare a avut loc un accident rutier soldat cu victime.

Deplasându-se la fața locului, oamenii legii au stabilit faptul că un șofer de 59 de ani din Odoreu, a efectuat o depășire neregulamentară a unui motociclu, condus de o persoană, de 63 de ani, din localitatea Călinești-Oaș.

Conducătorul motociclului având intenția să efectueze un viraj la stânga a intrat în coliziune cu autoturismul, rezultând avarierea vehiculelor și rănirea ușoară a conducătorului motociclului.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că persoana care conducea motociclul nu posedă permis de conducere de nici o categorie. Au fost testați cu aparatul alcooltest ambii conducători auto, rezultatul fiind negativ, totodată le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii unei eventuale alcoolemii.

S-a înregistrat dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere și vătămare corporală din culpă.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.