Șofer reținut pentru 24 de ore. A accidentat un biciclist și a fugit

Șoferul de 54 de ani din Satu Mare care a accidentat vineri (29 septembrie) un biciclist pe B-dul Lucian Blaga din Satu Mare a fost reținut pentru 24 de ore în cursul zilei de astăzi (30 septembrie).

Accidentul rutier în care a fost implicat cel în cauză, a fost sesizat poliției în ziua de 29 septembrie, în jurul orei 20.20 și a constat în faptul că pe fondul nepăstrării unei distanțe laterale suficiente, autoturismul condus de acesta, pe timpul depășirii, a acroșat un biciclist de 29 de ani din Satu Mare, care circula cu bicicleta, în aceeași direcție de mers pe B-dul Lucian Blaga.

După impact, șoferul a părăsit locul accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, iar victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Verificările ulterioare întreprinse de polițiști au dus la identificarea și prinderea bărbatului de 54 de ani, din Satu Mare, care se afla la volanul vehiculului implicat în eveniment.

În baza probatoriului administrat, șoferului i s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului și a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat magistraților cu propunere de luare a unor măsuri preventive.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.