Incendiu la o șură din Sâi. 20 de animale au ars de vii

20 de animale s-au prăpădit într-un incendiu ce a avut loc în noaptea de 27 spre 28 septembrie, la o șură din localitatea Sâi.

Astfel, pompierii au intervenit pentru lichidarea unui incendiu produs la o șură situată pe raza localităţii Sâi, evenimentul fiind anunţat în data de 27 septembriela ora 23.16.

Incendiul a fost stins în limitele găsite, forțele prezente la fața locului reușind să înlăture pericolul propagării incendiului la casa de locuit.

În urma evenimentului au ars aproximativ 3 tone de fân și s-au degradat acoperișul și elemente de lemn din construcția anexei. Din nefericire, flăcările au surprins în interiorul anexei gospodărești 20 de animale domestice (1 porc, 3 capre, 1 cățel, 15 găini), care nu au mai putut fi salvate.

Cercetările efectuate la faţa locului au indicat faptul că evenimentul a fost provocat, cel mai probabil, de jar sau scântei de la un aparat de gătit improvizat, cazute pe materiale combustibile (plante furajere).

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.