Primăria nu a recepționat lucrările de modernizare a străzii Diana. Vezi motivele

Primăria Satu Mare a decis astăzi, 26 septembrie să respingă recepția la terminarea lucrărilor de modernizare a străzii Diana.

Comisia de recepție al cărui președinte este administratorul public, Maskulik Csaba, a motivat respingerea recepției din cauza faptului că, firma care a executat lucrările nu a respectat în totalitate cerințele prevăzute în proiect, constându-se astfel mai multe neconformități. Din comisia de recepție a mai făcut parte și reprezentantul Inspectoratului de Stat în Construcții.

Comisia a avut obiecții legate și de calitatea lucrărilor executate pentru amenajarea părții carosabile, trotuarelor și a rigolelor de scurgere, deficiențe vizibile mai ales după căderea precipitațiilor din ultima perioadă când comisia e efectuat o altă verificare în teren.

Conducerea Primăriei Satu Mare transmite firmelor care realizează lucrări de modernizare sau reabilitare a unor străzi că, comisia de recepție din cadrul Primăriei va admite recepția lucrărilor doar în momentul în care acestea vor respecta toate cerințele prevăzute în proiect, fără a mai face compromisuri privind calitatea lucrărilor executate, indiferent de valoarea proiectului.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.