Conducerea județului s-a întâlnit cu reprezentanții Ordinului Militar de România

Darius Filip, prefectul judeţului Satu Mare şi Pataki Csaba, președintele Consiliului Judeţean au avut azi, 25 septembrie, o întrevedere cu reprezentanţii Ordinului Militar de România (OMR).

La întâlnire au fost prezenţi din partea Ordinului col. (r) dr. ing. Adrian Constantin – preşedinte, sătmărenii dr. Eugeniu Avram şi acad. dr. Virgil Enătescu – membri de onoare în grad de comandori, Aurel Pereş, consilier onorific al preşedintelui OMR în grad de cavaler.

La discuţii a fost invitat şi col. (r) prof. Nicolae Codreanu, preşedintele Filialei Satu Mare a Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război.

Președintele Ordinului Militar de România a făcut o prezentare a proiectelor actuale ale organizației, subliniind că în toate se acţionează în grija pentru valorile spirituale, morale, culturale şi istorice ale poporului român.

Prefectul și-a exprimat sprijinul personal și instituțional și speră într-o colaborare strânsă în viitor, cu atât mai mult cu cât manifestările propuse de Instituţia Prefectului pentru celebrarea Centenarului Unirii sunt în spiritul valorilor Organizației.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.