Prinşi la furat ziua în amiaza mare

În cursul după amiezii de luni (4 septembrie) o patrulă de la Jandarmerie, a observat faptul că două persoane, un bărbat şi o femeie, furau fier vechi dintr-o clădire situată pe strada Lazarului din municipiu.

Acestea au scos mai multe bucăţi de fier, din incinta unei foste societăţi comerciale, pe care intenţionau să le transporte, cu un cărucior metalic, la un centru de colectare al materialelor feroase.

În urma finalizării cercetărilor la faţa locului, jandarmii i-au identificat pe cei doi autori, constatând totodată că aceştia reuşiseră să extragă peste 150 kg de fier şi aluminiu.

Existând suspiciuni rezonabile cu privire la săvârşirea infracţiunii de furt, jandarmii au întocmit un proces verbal despre împrejurările constatate pe numele celor două persoane.

Actul de sesizare a fost înaintat Poliţiei pentru continuarea cercetărilor în cauză.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.