Fructe, legume, lapte, produse lactate și de panificație, în noul Program pentru şcoli

Programul „Lapte și corn” continuă și în anul școlar 2017-2018.

Conform legislaţiei europene, Programul pentru şcoli are două componente:

-distribuirea de fructe şi/sau legume proaspete, lapte natural de consum şi/sau produse lactate fără adaos de lapte praf;

-măsurile educative care însoţesc distribuţia produselor.

Actul normativ aprobat astăzi prevede crearea cadrului legislativ național pentru implementarea componentelor și obiectivelor acestui program în România, care va fi pus în aplicare de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Educației Naționale și Ministerul Sănătății.

În termen de 30 de zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a acestui act normativ, printr-o hotărâre de guvern, se vor stabili măsurile necesare pentru implementarea Programului pentru școli al României care va asigura şi distribuţia produselor de panificaţie.

Acest program urmărește crearea de obiceiuri alimentare sănătoase de la o vârstă fragedă, (prin componenta de educație pentru sănătate obligatorie a acestui program), precum și creșterea consumului de produse locale.

Finanțarea Programului pentru școli al României va fi asigurată de la bugetul de stat, prin sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată repartizate pe judeţe şi municipiul Bucureşti, şi din fonduri externe nerambursabile. Bugetul pentru implementarea Programului pentru școli al României în fiecare an şcolar se va stabili anual prin Hotărâre de Guvern.

Din punct de vedere legislativ, ordonanța de urgență aprobată astăzi stipulează că, la intrarea în vigoare a hotărârii de guvern, vor fi abrogate OUG nr.96/2002 și OUG nr. 24/2010. Mai mult, acordurile-cadru/contractele de achiziție publică încheiate pentru aplicarea prevederilor OUG nr.96/2002 și OUG 24/2010, înainte de data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, sunt supuse dispozițiilor legale în vigoare la data când acestea au fost încheiate în ceea ce privește încheierea, modificarea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea acestora.

Programul pentru școli al Uniunii Europene se va derula începând cu anul școlar 2017-2018 ca urmare a adoptării Regulamentului (UE) 2016/791 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 mai 2016.

Un Comentariu la "Fructe, legume, lapte, produse lactate și de panificație, în noul Program pentru şcoli"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.