Preot reținut de polițiști. A înjunghiat un bărbat

Un preot din Sălaj a fost reţinut de procurori pentru tentativă de omor, după ce a înjunghiat un bărbat din Şimleul Silvaniei.

Anchetatorii au declarat joi, 10 august, că bărbatul, în vârstă de 75 de ani, a fost înjunghiat în zona gâtului şi a braţului stâng de către preot.

„Un bărbat de 45 ani din Valcău de Sus l-a înjunghiat cu un cuţit pe un bărbat de 75 ani din Şimleu Silvaniei, în zona gâtului şi a braţului stâng. În urma agresiunii, victima a fost transportată la Spitalul Orăşănesc Şimleu Silvaniei, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj a dispus prin ordonanţă retinerea agresorului pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de joi să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă, pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor”, spun polițiștii.

Preotul Nicolae Sârcă a fost paroh în parohia Aleuş din anul 1995 până în mai 2015, când a cerut retragerea din demnitatea preoţească pe motive medicale.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.