Informații din ancheta accidentului mortal dintre Apa și Medieșu Aurit

Victima accidentului mortal de azi (10 august) dimineață dintre localitățile Apa și Medieșu Aurit este un bărbat de 64 de ani, reiese din ancheta efectuată de către polițiști.

„În urma deplasării la fața locului și a cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că, la kilometrul de cale ferată 24+900, trenul IR numărul 6827-2, care circula pe relația Baia Mare – Debrecen, a surprins în gabaritul căii ferate și a accidentat mortal un bărbat de 64 ani, din Baia Mare, care s-a angajat în traversarea căii ferate fără să se asigure.

Trenul a staționat la fața locului, înregistrând o întârziere de aproximativ 120 de minute.

Echipajul SMURD sosit la fața locului a constatat decesul, iar cadavrul a fost transportat la SML Satu Mare, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului.

Din cauza accidentului produs, un alt tren, Regio 4311, care circulă pe relația Satu Mare – Baia Mare a staționat în stația CFR Medieșu Aurit, înregistrând o întârziere de aproximativ 120 de minute.

Cercetările sunt continuate de polițiști din cadrul PPTF Satu Mare în vederea stabilirii circumstanțelor în care s-a produs evenimentul”, se arată într-un comunicat de presă remis de IPJ Satu Mare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.