A treia seară din cadrul AugustFest s-a încheiat cu un recital de neuitat

Cea de-a zecea ediţie a Festivalului AugustFest a continuat miercuri, 9 august cu a treia zi de evenimente. Muzica uşoară şi şlagărele de altădată au avut rolul principal în această zi.

Programul a fost deschis în jurul orei 19.30 cu a doua parte a recitalului susţinut de soliştii şi formaţia Castelanii de la Centrul Cultural Carei, pregătiţi de prof. Szűcs József.

Au urcat pe scenă formaţia Castelanii Acoustic Project, adică: Pop Niculina, Baumli Júlia, Cosma Cosmina, Cosma Daniel şi solistele Borbély Patricia, Latiş Larisa, Latiş Mălina. Tinerii artişti au interpretat o serie de hituri cunoscute din repertoriul naţional şi internaţional.

Punctul culminant al serii a fost recitalul susţinut de celebrul solist Cătălin Crişan, care anul acesta împlineşte treizeci de ani de activitate artistică.

Acesta a impresionat publicul numeros prezent în Parcul Dendrologic cu şagărele sale, dintre care amintim: „Sărut Mâna, Doamna Mea”, „Mama” sau „Dacă pleci”. Cei peste 2000 de spectatori l-au aplaudat minute în şir la finalul recitalului, îndrăgitul solist revenind pe scenă pentru a mai interpreta încă o melodie.

Prezentatorii evenimentului au fost Járay Zsanett şi Adrian Ştefănuţi.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.