Week-end încărcat pentru jandarmii sătmăreni

Având în vedere multitudinea de evenimente culturale planificate pentru acest sfârşit de săptămână, jandarmii sătmăreni vor fi angrenaţi, în misiuni de asigurare a ordinii publice la nivelul judeţului în aria de competenţă, dar şi a municipiului Satu Mare.

În zilele de 4, 5 şi 6 august, peste 100 de jandarmi vor executa misiuni de asigurare şi menţinere a unui climat de ordine şi siguranţă publică, atât în municipiul Satu Mare, cât şi în oraşele Carei, Negreşti şi Tăşnad.

Efectivele Jandarmeriei sătmărene vor fi prezente pentru a asigura măsuri de ordine publică la Zilele localităţilor Tiream, Hodod şi Petreşti, la manifestările organizate în cadrul August Fest Carei şi la Târgul de produse din Maramureş şi Oaş de la Negreşti, activităţi unde se preconizează aglomeraţii mari de persoane.

Pentru ca activităţile programate de către organizatori să se desfăşoare în condiţii de siguranţă, patrulele de siguranţă publică, vor fi prezente în mijlocul cetăţenilor 24 de ore din 24, prin misiunile executate urmărindu-se soluţionarea în mod operativ a sesizărilor primite.

Jandarmii sătmăreni vor desfăşura individual, dar şi în cooperare cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Satu Mare, o serie de misiuni specifice pentru prevenirea infracţionalităţii şi stabilirea unui climat de ordine şi siguranţă publică.

Echipajele de jandarmi vor acţiona cu preponderenţă pentru prevenirea apariţiei unor incidente sau stări tensionate, dar şi pentru depistarea persoanelor care săvârşesc fapte contravenţionale sau penale.

Deoarece la aceste manifestări se preconizează prezenţa unui public numeros, pentru prevenirea incidentelor nedorite, Jandarmeria Satu Mare face următoarele recomandări:

-Să fie atenţi la bunurile şi obiectele personale ( genţi, poşete, bagaje etc.);
-Să îşi asigure încuietorile portierelor la autoturisme;
-Să nu poarte obiecte de valoare care pot atrage atenţia persoanelor cu intenţii dubioase;
-Să respecte regulile stabilite de organizatori;
-Să evite consumul excesiv de alcool, întrucât acesta este factorul favorizant şi declanşator al multor fapte de natură contravenţională sau penală;
-Să acorde sprijin forţelor de ordine pentru îndeplinirea sarcinilor de menţinere a ordinii publice.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.