Accident mortal. Biciclista călcată de o mașină

 

Un accident soldat cu moartea unei femei de 73 de ani a avut loc miercuri, 2 august în localitatea Băbești. 

Potrivit oamenilor legii, în jurul orei 16.00, polițiștii au fost solicitați să intervină la un eveniment rutier, produs în localitatea Băbești, soldat cu decesul unei bicicliste.

În fapt, un bărbat de 40 ani, din localitatea Turț, conducând un autoturism pe DJ 109, a surprins şi accidentat o femeie de 73 de ani, din localitate, care în calitate de biciclistă, nu s-a asigurat corespunzător la schimbarea direcției de mers la un viraj la stânga. În urma impactului, femeia a decedat.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest şi s-a constatat că nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.