Focar de pestă porcină africană în județul Satu Mare. Vezi detalii

Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală a confirmat primul focar de pestă porcină africană din România, într-o gospodărie din județul Satu Mare, a anunțat, astăzi, 1 august, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).

Animalele din focar au fost ucise, cele 7 cadavre fiind distruse prin incinerare.

„În data de 31 iulie 2017, Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală a confirmat primul focar de pestă porcină africană, la porci domestici, într-o gopodărie, localizată la periferia municipiului Satu Mare. Investigația epidemiologică a relevat existența unui focar primar și a unui focar secundar”, se arată în comunicat.

De asemenea, s-a efectuat și dezinfecția în cele două gospodării a spațiilor de cazare a porcilor, a aleilor, a perimetrelor, a ustensilelor și a obiectelor potențial contaminate, a utilajului care a fost folosit pentru săparea locului de îngropare și a locului de îngropare.

„Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, imediat după primirea buletinului din partea Institutului de Diagnostic și Sănătate Animală, a notificat toate structurile abilitate de la nivel național și structurile omoloage din Uniunea Europeană, precum și Organizația Mondială a Sănătății Animalelor, despre confirmarea acestui focar de pestă porcină africană pe teritoriul României”, se arată în documentul citat.

„A început în Republica Moldova, s-a extins în Ucraina, focarele sunt foarte agresive și au o creștere numerică exponențială în Ucraina și iată că, aparent surprinzător, a apărut în Cehia. Au fost șapte țări afectate: Polonia, țările Baltice (Estonia, Lituania, Letonia), Belarus, Republica Moldova, Ucraina și mai nou Cehia. Din primele estimări vorbim de o tulpină virală extrem de agresivă, mai agresive decât celelalte tulpini care au fost identificate până la acest moment, așa încât, cum vă spuneam, România apare strânsă ca într-un clește, fiind practic înconjurată la Est și Nord-Vest de pesta porcină africană”, a declarat președintele ANSVSA, Geronimo Brănescu.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.