Primăria „a declarat război” mașinilor abandonate

Primăria municipiului Satu Mare continuă acțiunea de inventariere și ridicare a autovehiculelor abandonate și/sau a celor fără stăpăn.

Astfel, prin dispoziția primarului municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, înregistrată în 24 iulie s-a decis expertizarea, ridicarea, transportarea și depozitatea a șapte autovehicule abandonate și/sau fără stăpân de pe raza municipiului Satu Mare.

În perioada următoare, conform prevederilor legale, Poliția Locală și Administrația Domeniului Public vor preda autovehiculele unei unități de colectare și valorificare a deșeurilor, în funcție de starea acestora.

Vă reamintim faptul că. în perioada 12-14 iunie, polițiștii locali împreună cu angajații Administrației Domeniului Public Satu Mare au organizat o acțiune prin care șase autovehiculele au fost inventariate, expertizate și ridicate, fiind transportate și depozitate într-o locație special amenajată în acest sens.

„Acțiunea de ridicare a autovehiculelor abandonate și/sau fără stăpân va continua în același ritm susținut până la eliberarea domeniului public de toate rablele. Ne propunem să redăm aspectul civilizat al străzilor, dar mai ales să eliberăm locurile ocupate contrar prevederilor legale din cartierele municipiului ”, a declarat primarul Kereskenyi Gabor.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.