Țigări fără documente legale, ridicate de polițiști

În urma unei acțiuni desfășurate de poliţişti au fost descoperite 11.000 de țigarete susceptibile a proveni din contrabadă.

Vineri, 21 iulie, în jurul orei 20.00, poliţiştii au oprit pe DN19, la intrarea în localitatea Turulung, un autoturism condus de un bărbat de 30 ani, din Tămășeni.

În urma controlului efectuat asupra autoturismului, polițiștii au decoperit în compartimentul destinat roții de rezervă și sub bancheta din spate o cantitate mare de pachete țigări, susceptibile a proveni din contrabandă.

În total, polițiștii au ridicat în vederea confiscării 550 de pachete de țigări, ce nu prezentau banderole de marcaj sau timbru fiscal, fiind de proveniență din Ucraina.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.