Doi preoți noi în Dieceza romano-catolică Satu Mare

„Trăiți bucuria lui Isus în lume, dați mai departe fraților voștri, pe care să îi slujiți și să îi conduceți spre mântuire”, a cerut episcopul PS. Eugen Schönberger de la noii preoți și de la noul diacon hirotoniți sâmbătă, 1 iulie.

Zi importantă era pentru întreaga Dieceza Romano-Catolică de Satu Mare 1 iulie, când acesta s-a îmbogățit cu doi preoți și un diacon. În cadrul liturghiei de la ora 11.00, în Catedrala Romano Catolică, episcopul PS. Eugen Schönberger i-a hirotonit întru preoție pe diaconii Griz László și Linzenbold Szabolcs, iar pe seminaristul Turtureanu Róbert întru diaconat.

„Avem libertatea de a răspunde în mod afirmativ chemării Mântuitorului. Să pornim liberi în viață, ca să iubim fără restricții pe Dumnezeu și pe semenii noștri, dar să și le slujim cu aceeași libertate. Azi este ziua, în care Isus vă duce sus, pe muntele Tabor, unde vă arată măreția lui. Isus v-a ales, ca să vă arate lumina și splendoarea bucuriei duminică de duminică. Dar să nu uitați, trebuie și să coborâți de pe munte și să continuați slujirea în cotidian … Nu uitați, ca să puteți conduce enoriașii spre mântuire, prima dată voi trebuie să pășiți pe drumul lui Isus. Trăiți bucuria lui Isus în lume, dați mai departe fraților voștri, pe care să îi slujiți și să îi conduceți spre mântuire!”, a spus Episcopul PS. Eugen Schönberger

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.