Municipiul Satu Mare vrea să devină „Capitala Tineretului din România”. Vezi cum

Municipiul reședință de județ candidează pentru titlul de „Capitala Tineretului din România”. Această candidatură este inițiată de către Asociația „SamStudia”, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Satu Mare.

„Capitala Tineretului din România” (www.capitalatineretului.ro), care funcționează pe principii similare cu „Capitala Europeană a Tineretului” (titlu câștigat de municipiul Cluj-Napoca în anul 2015 – www.europeanyouthcapital.org), este cel mai ambițios program național destinat tinerilor, pentru că pune accent pe dezvoltarea ecosistemelor de tineret din zonele românești, în general, și pe dezvoltarea ecosistemelor de tineret urbane, în mod special.

În cadrul programului, autoritățile locale colaborează cu organizațiile neguvernamentale de și pentru tineret și cu mediul privat, și îi pun pe tineri în centrul procesului de dezvoltare urbană.

Anual, un oraș din România primește, în urma unui concurs de concepte, titlul de „Capitala Tineretului din România” și este sprijinit financiar, respectiv prin formare și consultanță, în pregătirea și implementarea inițiativelor din dosarul de candidatură.

Primul oraș din România care poartă titlul de „Capitala Tineretului din România” a fost Timișoara, care și-a asumat pionieratul programului în perioada 2 mai 2016 – 1 mai 2017, iar începând cu 2 mai 2017 municipiul Bacău poartă acest titlu, timp de un an.

Toate acțiunile din cadrul planului de candidatură al municipiului Satu Mare vor avea ca viziune conectarea și reconectarea tinerilor sătmăreni de pretutindeni la dezvoltarea orașului, prin încurajarea participării active a tinerilor în comunitatea locală.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.