Consiliul Local Satu Mare a prelungit mandatul președintelui CSM Satu Mare, Vasile Fogel, cu încă trei luni, sau până când va fi găsită o altă persoană care să preia frâiele clubului sportiv. Decizia a fost luată în ședința de astăzi, 29 iunie, a Consiliului Local Satu Mare.
În proiectul inițial care a fost supus atenției consilierilor s-a propus prelungirea mandatului actualului președinte, Vasile Fogel, cu încă șase luni. Însă, Ștefan Ressler a venit cu propunerea de a prelungi această perioadă doar cu trei luni.
În perioada următoare însă, trebuie organizat concurs pentru ocuparea postului de președinte la CSM Satu Mare.
Prezent la ședință, Vasile Fogel a declarat că în momentul în care se va găsi o altă persoană, el demisionează din funcția pe care o deține.