O comună din județul Satu Mare se află pe un zăcământ de gaze naturale, a cărui valoare de piață se ridică la suma de 100 de milioane de euro, spun specialiștii. „Punga de gaz” de aproximativ 500 de milioane de metri cubi de la Moftin, va fi exploatată de o companie din Polonia.
Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) şi-a dat deja acordul, iar unitatea de producţie ar urma să devină funcţională la începutul anului 2018.
Cu toate acestea, se pare că localitatea nu va încasa niciun leu din afacerea cu gazele naturale. Potrivit Codului Fiscal, pentru punga de gaze comuna în cauză ar trebui să încaseze măcar impozitul pe teren, cifrat la cel puțin 10.000 de euro pentru aproximativ trei kilometri pătrați (300 de hectare) de teren, scrie DIGI24.