Percheziții în județul Satu Mare. Ce au căutat mascații

Procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Satu Mare împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţi Organizate Oradea au efectuat astăzi, 22 iunie, un număr de 31 de percheziții domiciliare pe raza județelor Bihor, Satu Mare și Arad, în carul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în săvârţirea infracţiunii de contrabandă.

Gruparea era bine structurată, unii dintre membrii grupului având rolul de a iniția aprovizionarea grupării cu țigări de proveniență Ucraina și Serbia.

Ţigaretele erau apoi depozitate în spații din România, pe raza județelor Bihor, Arad şi Satu Mare şi, ulterior, transportate de către alţi membri ai grupului la vânzătorii ambulanţi din pieţe şi comercializate sub atenta supraveghere a altor membri ai grupării.

În urma perchezițiilor efectuate au fost descoperite şi ridicate în vederea confiscării 330.000 de țigarete nemarcate corespunzător, 2,7 kg de cannabis, două autoturisme cu compartimente special amenajate pentru disimularea transporturilor ilegale de ţigarete, telefoane mobile și stații de recepție emisie.

La finalizarea percheziţiilor domiciliare, şapte persoane urmează să fie conduse pentru audieri la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Oradea.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.