Un tânăr de 20 de ani din Satu Mare, a fost reţinut în cursul zilei de astăzi, 19 iunie, pentru 24 de ore, după ce a fost prins în flagrant de către poliţiştii sătmăreni, folosind fraudulos carduri bancare.
Poliţiştii specializaţi din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu polițiștii Biroului Poliției de Ordine Publică Urbană al Poliției Municipiului Satu Mare, au reuşit prinderea în flagrant, în jurul orei 05.10, a unui tânăr de 20 de ani din Satu Mare, în timp ce intenţiona să sustragă în mod fraudulos bani dintr-un ATM amplasat pe Pasajul „Corneliu Coposu” din municipiu.
Din cercetări a rezultat că tânărul a sustras în noaptea de 18 spre 19 iunie, dintr-un autoturism parcat pe strada Vulturului, lăsat cu portierele neasigurate, mai multe bunuri, printre care şi carduri care aveau ataşate codurile PIN.
Extinzând verificările, poliţiştii au stabilit că acesta a sustras bani din ATM -uri în repetate rânduri, folosind astfel de carduri. De altfel, asupra lui au fost găsite cu ocazia flagrantului, trei carduri bancare dar și suma de 5100 de lei.
Cel în cauză este cercetat, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, în stare de reţinere, pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și accesarea ilegală a unui sistem informatic, urmând să fie prezentat instanţei cu propunere de luare a unor măsuri preventive.