Pompier sătmărean, medaliat cu aur la Campionatul de atletism și cros

În perioada 13-16 iunie, Ministerul Afacerilor Interne a organizat cea de-a 28-a ediție a Campionatului de atletism și cros – etapa finală, în municipiul Cluj-Napoca. Lotul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, ISU „Someș” Satu Mare a fost reprezentat prin plt. adj. șef Radu Pop, care a obținut locul I la aruncarea greutății, categoria + 45 de ani. Premierea a avut loc joi, 15 iunie. 

La această ediție au participat 180 lucrători ai structurilor Ministerului Afacerilor Interne din întreaga țară.

Cu un palmares impresionant, salvatorul sătmărean a reprezentat, începând din anul 2007, anual, IGSU la această competiție. Plutonierul adjutant şef Radu Pop, pompierul cu funcţie de comandant de echipaj şi conducător autospeciale face parte din echipa militarilor profesionişti încă din anul 2007. El este cel care intervine în situaţii de urgenţă iar atletismul, sport practicat de el de la vârstă fragedă, îi conferă avantajul de a fi mereu în formă bună din punct de vedere fizic.

Prin evoluția și prestația din anul acesta, a adus o contribuție importantă la poziționarea lotului IGSU – Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, pe prima treaptă a podiumului la acest concurs.

În clasamentul pe arme, locul 1 a fost obținut de lotul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, locul 2 de cel al Poliției Române, locul 3 de Jandarmeria Română, locul 4 de Aparatul Central al Ministerului și locul 5 de Poliția de Frontieră Română.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.