Sfârșitul de săptămână aduce un program diversificat pentru locuitorii județului: Festivalul Vinului Sătmărean, în organizarea Consiliului Județean Satu Mare se vor prezenta o diversitate mare de vinuri nobile și bunătăți culinare în Piața 25 Octombrie, alături de un program muzical deosebit.
Mai mult de 100 de vinuri concurente s-au înregistrat la întrecere din zonele viticole exclusiv sătmărene, iar festivitatea de premiere va avea loc în data de 17 iunie, de la ora 14.00, moment festiv care marchează și deschiderea Festivalului Vinului Sătmărean.
Pentru a oferi vizitatorilor un program diversificat, în acest an, organizatorii au selectat mai multe stiluri muzicale: folclor și muzică tradițională, dar și folk sau blues, swing, similar altor festivaluri de vinuri.
Sâmbăta:
15.00: Ansamblul folcloric județean ”Doruri Sătmărene”
16.00: Petrică Mureșan
18.00: Canarro – ”manouche swing” ”django swing”
19.00:Black River Blues Band
21.00: Proconsul
Duminică:
15.00: Elevii Școlii de Arte
18.00: Suba Attila & Soulfool Band (new orleans blues & swing )
19.00: Ducu Bertzi
20.00: Pély Barna one-man show
21.30: White Mahala.
În ambele zile vor fi organizate degustări de vinuri în Piața 25 Octombrie, iar o echipă coordonată de chéf Bertici Kinga va prepara mâncăruri tradiționale care se asorteză cu vinurile nobile: gulaș de fasole jókai, ciorbă țărănească, sărmăluțe sătmărene, sarmale cu arpacaș și vin alb, tocană de cartofi cu ciolan, ghiveci de legume cu cărnați de casă, papanași fierți și găluște cu fructe de sezon.