O sătmăreancă în Nepal. Ce face în celălalt capăt al lumii (Foto)

Sătmăreanca Oana Mîndruț, președintele Asociației „Life Education for All” se află în această perioadă în Nepal, în cadrul unei expediții de voluntariat. Oana Mîndruț coordonează partea de educație al campaniei. Expediția se desfășoară în perioada 1-23 iunie. 

În afară de a-i educa pe tineri, membrii expediției mai fac și lucrări de zugrăvit, curățenie „meșterit rafturi”, etc.

„Am mai cumpărat ce mai avem nevoie pentru „happy room” iar vineri după ora 13.00 când pleacă copiii acasă ne apucăm de curățenie, meșterit rafturi pentru bibliotecă, zugrăvit pereți, pictat mobilier și pus linoleum; din fericire ni se va alătura un voluntar pe care l-am întâlnit la școală care este arhitect și este din Chile pentru că altfel, în 4 oameni dintre care 3 fără prea mare experiență în domeniu ar fi fost cam greu pentru că suntem zoriți de timp. Luni dimineață trebuie să fim gata cu totul pentru a inaugura grădinița.

Astăzi ne-am jucat în curte cu copiii; i-am învățat două jocuri noi și ei ne-au învățat un joc de-al lor. Mâine avem promisiuni că ne vor povesti despre Nepal, ne vor învăța să dansăm și să cântăm în limba lor. Dar, cu adevărat, util a fost că am întrebat dacă calculatoarele pe care le-am văzut nefolosite încă din prima zi sunt funcționale și ne-au spus că da dar că nu știu să le folosească. Pentru că avem în echipă un IT-ist, pe Lavinia, și un inginer priceput la calculatoare-pe Bogdan Lorand, mâine le vom pune în funcțiune calculatoarele; Lavinia și Lorand le vor instala programe din Open Office și vor face ore de operare PC atât cu profesorii cât și cu elevii.

Directoarea nu mai putea de bucurie că a „rezolvat” și problema calculatoarelor care stăteau nefolosite așa că ne-a invitat la un ceai și ne-a mărturisit că au trecut mulți voluntari pe acolo care i-au promis multe și n-au făcut nimic așa că ne-a rugat să-i scriem toți în cartea de onoare a liceului și ne-a invitat mâine la o ceremonie de-a lor”, scrie Oana Mîndruț.

„LIFE for NEPAL 2017” este cea mai mare expediție umanitară cu voluntari din România. Este organizată de „Volunteer for Life” în colaborare cu „Life Education for All” și în parteneriat cu „Manmohan Memorial Community Hospital” și „Cold Feet Adventures”.

Expediția se desfățoară în Nepal (Kathmandu, Pokhara, Chitwan, Thamel) în perioada 1-23 iunie.

Scopul expediției umanitare este de a: dota cu aparatură medicală și consumabile spitalul „Manmohan Memorial Community” care deservește circa 1,5 milioane de locuitori; efectua intervenții medicale și chirurgicale de către medicii români voluntari în această campanie în cadrul „Manmohan Memorial Community Hospital”; dota cu rechizite școlare, consumabile, aparatură, cărți în limba engleză și jucării educaționale a școlilor din regiunile în care va ajunge expediția umanitară; face voluntariat în echipe mobile – medicale și educaționale – în regiuni sărace și greu accesibile din Nepal.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.