Primăria Satu Mare vrea să preia Hotelul „Sport”

Primăria municipiului Satu Mare vrea să preia în administrare Hotelul „Sport”. Declarația a fost făcută de către primarul municipiului reședință de județ, Kereskenyi Gabor, în cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc astăzi, 14 iunie.

„Ceea ce ne interesează pe noi sunt acele obiective care aparțin Ministerului Tineretului și Sportului, în primul rând este vorba despre cluburile sportive și bazele sportive care urmează să fie transferate la municipiile reședință de județ. Fără a avea informații despre aceste demersuri, noi, la nivelul municipiului, am făcut demersuri ca să preluăm Hotelul „Sport” de la Ministerul Tineretului și Sportului. Știți foarte bine că acea clădire este în paragină și de mulți ani nu s-a întâmplat nimic, deși este situat într-o locație foarte bună, în buricul orașului. Am făcut aceste demersuri și am fost și personal la Minister ca să ajungă în administrarea municipiului Satu Mare și sper că vom primi acest imobil care urmează să fie reabilitat. Conform legislației în vigoare trebuie să păstrăm destinația actuală, adică să fie posibilă în continaure aczarea sportivilor”, a declarat primarul.

Un alt obiectiv „dorit” de municipalitate este și Baza „Dinamo”.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.