Legea privind efectuarea stagiului pentru absolvenți, adoptat marți, 13 iunie, de Camera Deputaților, implementează programul „Garanția pentru Tineret”, având ca beneficiari un număr de 400.000 de tineri cu vârste cuprinse între 16 și 24 de ani.
Durata programului este de 4 ani, iar impactul bugetar se ridică la suma de 160 de milioane de euro în cazul tinerilor cu vârsta cuprinsă între 16 și 24 de ani și la 80 de milioane de euro pentru absolvenții de studii superioare (20-24 de ani).
„Pentru a contribui la dezvoltarea României, pentru a veni în întâmpinarea tinerilor care doresc să învețe o meserie și pentru a stimula firmele care pot și vor să îi formeze într-un domeniu, am adoptat Legea uceniciei și stagiului. Noul act normativ prevede că firmele care angajează tineri între 16 și 24 de ani vor primi susținere financiară, la cerere, din partea statului”, spune secretarul Camerei Deputaților, Ioana Bran.
Potrivit actului normativ, angajatorul care încheie un contract de ucenicie, pe toată perioada derulării acestuia, beneficiază, la cerere, de o sumă în cuantum de 1125 lei/ lună (echivalentul în lei a 250 de euro/ lună), bani proveniți din bugetul asigurărilor pentru șomaj, precum și din fonduri europene structurale de investiții — asistență financiară nerambursabilă acordată României.
Totodată, angajatorul care încheie un contract de stagiu pentru absolvenții de studii superioare, pe toată perioada derulării acestuia, beneficiază, la cerere, de o sumă în cuantum de 1350 lei/ lună (echivalentul în lei a 300 de euro/ lună), bani proveniți din bugetul asigurărilor pentru șomaj, în limita fondurilor alocate.
Între efectele pe care le va aduce modificarea Legii 279/ 2005 se numără: îmbunătățirea structurii ocupaționale a forței de muncă, reducerea numărului de muncitori necalificați cu 20% până în 2020 și adaptarea forței de muncă la nevoile angajatorilor pentru evitarea concedierilor individuale și colective.