Al treilea pod peste Someș, cel care ar urma să fie construit între strada Ștrandului și Micro 17, va primi o finanțare din partea Ministerului Dezvoltării, a declarat primarul Kereskenyi Gabor în cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc astăzi, 14 mai.
Edilul spune că împreună cu președintele Consiliului Județean, Pataki Csaba, au fost zilele trecute la Ministerul Dezvoltării unde au ridicat problema construirii celui de-al treilea pod în municipiul Satu Mare, și acuma se așteaptă emiterea unui ordin al Ministerului în care vor fi incluse obiectivele ce urmează a fi fdinanțate pentru fiecare județ în parte.
„Nu vreau să deschid acum șampania, că nu este cazul. Într-o săptămână sau două urmează să fie emis ordinul Ministerului Dezvoltării cu fiecare judeţ, în care se pare că va fi și podul peste Someş cu 81 de milioane lei”, spune primarul.
De asemenea, edilul susține că șansele de realizare a acestui proiect sunt de 95%.