Parchetul cere Camerei Deputaților corespondența cu MApN pe tema programului „Corvetă multifuncțională”

Parchetul de pe lângă Instanța Supremă a solicitat astăzi, 13 iunie, și Biroului permanent al Camerei Deputaților să pună la dispoziție corespondența MApN sub semnătura fostului ministru Mihnea Motoc privind obținerea aprobării prealabile a achizițiilor în cadrul programului strategic „Corvetă multifuncțională”.

În cursul zilei de luni, 12 iunie, Parchetul a trimis o adresă similară Biroului permanent al Senatului.

După ședința conducerii Camerei, secretarul acestui for, deputatul Ioana Bran, a declarat că solicitare este trimisă Comisiei pentru apărare pentru a furniza documentele cerute.

„În vederea soluționării dosarului penal cu numărul de mai sus, vă rugăm să ne transmiteți corespondența Ministerului Apărării Naționale, sub semnătura ministrului Apărării Mihnea Ioan Motoc, prin intermediul Secretariatului General al MApN, privind obținerea aprobării prealabile a achizițiilor în cadrul programului strategic de înzestrare ‘Corvetă multifuncțională’”, se arată în adresa Parchetului.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.