Declarată „Ziua Informării Preventive”, ziua de marți, 13 iunie, constituie un nou prilej pentru Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Someş” Satu Mare de a organiza activităţi cu caracter preventiv, care să contribuie la creşterea gradului de informare a cetăţenilor cu privire la măsurile care trebuie respectate în vederea prevenirii producerii unor situaţii de urgenţă.
Pentru a marca acest eveniment, la sediul Detașamentului de Pompieri Satu Mare și la subunitățile din Carei și Negrești-Oaș, între orele 09.00 și 14.00, se va organiza „Ziua porţilor deschise”, unde toţi cei interesaţi vor putea observa aspecte specifice din viața de zi cu zi a pompierilor, vor primi explicaţii referitoare la echipamentul şi tehnica de luptă specifice, vor asista la exerciţii demonstrative de stingere a unui incendiu.
Tot pentru marcarea acestui eveniment, Inspecția de Prevenire a elaborat o serie de materiale informative, care vor fi diseminate cu ocazia executării controalelor de prevenire pe parcursul lunii iunie și cu prilejul organizării unor puncte mobile de informare preventivă în locuri cu afluență mare de cetățeni, respectiv la sediul Inspectoratului și la subunități.