Distracție pe cinste la Carei, de „Ziua Copilului” (Galerie foto)

Miercuri, 31 mai, zona din fața manejului din parcul Castelului Karolyi, a fost „invadată” de sute de copii care au participat la evenimentul organizat cu ocazia „Zilei Internaționale a Copiilor”.

Cei prezenți au putut participa la atelierele interactive de origami, lucru manual al Polipol, au avut parte de jocuri și concursuri, competiții sportive, muzică ușoară și dans modern cu elevii Centrului Cultural, prezentare de câini de rasă aparținând unor crescători și iubitori de animale din Carei, demonstrații de acordare a primului ajutor cu „Sanitarii pricepuți” de la Liceul Teoretic, tir cu arcul cu arcașii de la Corvus Regia, demonstrație de karate cu sportivii de la CS Sakura, s-au putu urca în mașinile de pompieri și poliție, s-au putut fotografia cu motocicletele, s-au distrat cu „Prietenii veseliei” din Oradea și au putut savura o serie de dulciuri. Manifestarea s-a încheiat în jurul orei 20.00.

Organizatorii evenimentului au fost: Centrul Cultural Carei, Direcția de Cultură și Sport a Municipiului Carei, Centrul de Promovare a turismului cultural, Biblioteca Municipală Carei, în colaborare cu Asociația Free Wolves Spirit (care a împărțit 300 de porții de înghețată și dulciuri).

Manifestarea a fost realizată cu sprijinul Poliției municipiului Carei, Poliției Locale, Jandarmeriei și Secției de Pompieri Carei.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.