Liberalii sătmăreni îl susțin pe Ludovic Orban pentru președinția partidului

Mai mulți lideri ai PNL, printre care primarii: Ilie Bolojan (Oradea), Mircea Hava (Alba Iulia) și Gheorghe Falcă (Arad), dar și omul de afaceri Viorel Cataramă, au venit azi, 29 mai la Satu Mare pentru a prezenta moțiunile candidaților la președinția partidului. În cursa internă s-au înscris: Ludovic Orban, Cristian Bușoi și Viorel Cataramă.

Alături de aceștia, la conferința de presă susținută la Muzeul Județean au participat și președintele Organizației Județene a PNL Satu Mare, viceprimarul Adrian Albu respectiv deputatul Romeo Nicoară.
În cadrul conferinței Adrian Albu a anunța că PNL Satu Mare îl susține pe Ludovic Orban în „bătălia” pentru președinția PNL.

„Noi suntem susţinătorii moţiunii domnului Ludovic Orban. Aici a avut loc un comitet director judeţean la care au fost prezenţi toţi cei care sunt preşedinţi de organizaţii locale din Satu Mare, membrii biroului judeţean şi cea mai mare parte a delegaţiilor la congres”, a subliniat Adrian Albu.

În luarea de cuvânt, Ilie Bolojan a declarat că Ludovic Orban este un om experimentat, persoana de care are nevoie partidul în acest moment.

„Noi suntem aici în această perioadă pentru a prezenta moțiunile care sunt depuse pentru conducerea Partidului Național Liberal, moțiuni care vor fi votate la congresul din 17 iunie, urmat apoi de un Consiliu Național care va alege, integral, conducerea partidului. Echipa domnului Orban, ne-am împărțit țara în două. Într-o perioadă relativ curtă trebuie ajuns în toate județele, atâta cât este posibil. De ce am ales să îl susținem pe Ludovic Orban ? Este un om experimentat, un om care cunoaște Partidul Național Liberal, îi cunoaște pe primarii noștri și are o experiență care îl califică să fie unul din liderii care va duce Partidul Național Liberal, în anii următori înainte, în așa fel încât să putem oferi soluții pentru țara noastră”, a declarat Ilie Bolojan.

De asemenea, la Satu Mare a venit și Viorel Cataramă, pentru a-și prezenta moțiunea.

„Îmi exprim speranța că după 17 iunie partidul va ieși întărit indiferent care va fi rezultatul. Vom reuși cu toții să ducem partidul spre câștig. Am o singură obiecție, sau o singură părere tranșantă: Nu cred că Partidul Național Libearal poate să crească pe scena politică dacă nu își clarifică ideologia, dacă nu adoptă o poziție de centru dreapta”, a spus Cataramă.

Congresul de alegeri din cadrul PNL va avea loc în data de 17 iunie.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.