142 de ani de la înființarea Partidului Național Liberal (Foto&video)

Liberalii sătmăreni au marcat astăzi, 25 mai, 142 de ani de la înființarea PNL. În frunte cu președinții Organizațiilor Județene și Municipale a PNL Satu Mare, viceprimarii Adrian Albu respectiv Doina Feher, și cu deputatul liberal Romeo Nicoară, aceștia au depus jerbe de flori la bustul lui Ion I. C. Brătianu din Piața Libertății și la placa de pe peretele exterior al Bibliotecii Judeţene, clădire în care a funcţionat primul sediul al PNL Satu Mare.

Depre semnificația acestui moment au vorbit președintrele PNL Satu Mare, Adrian Albu și deputatul Romeo Nicoară.

„Se împlinesc 142 de ani de la constituirea Partidului Național Liberal, astăzi cel mai vechi partid din România, partid istoric cum se spune, fondat de mai mulți înaintași de-ai noștri dintre care, poate cel mai important a fost tatăl lui Ionel I. C. Brătianu, cel care a marcat istoria modernă a României”, a declarat Adrian Albu.
Cea de-a doua jerbă de flori a fost depusă la placa de pe peretele Bibliotecii Județene.

„Această a doua jerbă de flori a fost depusă în acest loc, unde a avut pentru prima oară sediul PNL Satu Mare în perioada interbelică. Vechimea pe care o are Partidul Național Liberal în România ne arată că este o instituție, alături de alte instituții, fondatoare a Statului Național Român”, a declarat deputatul Romeo Nicoară.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.