Fără proteste în această săptămână la Primăria Satu Mare. Vezi motivul

În cursul acestei săptămâni salariații din cadrul Primăriei Satu Mare și al instituțiilor subordonate Consiliului Local nu vor organiza nici o acțiune de protest. Liderul Sindicatului „Mintia” al salariaților din cadrul Primăriei, Florin Maier, spune că în aceste zile întregul aparat se concentrează pe organizarea „Zilelor Orașului”.

Vă reamintim că angajații mai multor primării din țară protestează împotriva Legii salarizării.

„Sindicatul „Mintia” al salariaţilor din Primăria municipiului Satu Mare şi instituţiile subordonate Consiliului Local nu organizează în această săptămână nici o acţiune de protest având în vedere activităţile în care suntem implicaţi pentru buna desfăşurare a ediţiei din acest an a Zilelor Oraşului Satu Mare. Cu toate acestea, nu este exclus ca salariaţii Primăriei municipiului Satu Mare să se solidarizeze cu colegii din ţară care vor protesta şi pe parcursul săptămânii viitoare. La fel ca şi colegii din ţară şi Sindicatul „Mintia” se arată nemulţumit de modul de desfăşurare a dezbaterilor publice, în Comisia de muncă, familie şi protecţie socială din Senat, pe seama proiectului legii-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Actualul proiect al legii, aşa cum de altfel rezultă şi din titlu, priveşte salarizarea personalului plătit din fonduri publice, într-un anume mod gândit de Guvern, fără a reglementa o salarizare unitară, atât de necesară, în vederea eliminării dezechilibrelor şi haosului din sistemul bugetar”, a transmis Florin Maier, liderul Sindicatului „Mintia”.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.