Supraviețuitoarea accidentului de la Rătești are nevoie de sânge. Femeia, în stare gravă

Tânăra de 29 de ani din Hida (județul Sălaj), singura supraviețuitoare al teribilului accident ce a avut loc săptămâna trecută vineri (19 mai) în Rătești, are nevoie urgentă de sânge. Femeia este internată la Spitalul Județean Satu Mare.

“Rog cine poate să doneze sânge la Spitalul din Satu Mare pentru Orlaie Țăran Ramona. Soțul și copilașul lor și-au pierdut viața în accident și ea are nevoie urgenta de sânge. Vă mulțumesc” este mesajul postat de o persoană apropiată familiei greu încercate.

Soțul acesteia, Filip Orlaie, în vârstă de 29 de ani, a murit în urma leziunilor extrem de grave suferite in accident, iar copilul acestora, în vârstă de doar un an și patru luni, a decedat.

Din ancheta polițiștilor reiese că unul dintre autoturismele implicate în accident a fost condus de către un bărbat de 53 de ani, care, în urma impactului, cu toate eforturile depuse de echipajele SMURD, a decedat, iar cel de-al doilea autoturism era condus de către un tânăr de 29 de ani din comuna Hida, şi care era însoţit de o femeie de 29 de ani împreună cu un minor de un an și patru luni.

Din nefericire şi minorul a fost declarat decedat la faţa locului, după multe minute de resuscitare, iar adulţii au fost transportaţi în stare gravă la spital pentru îngrijiri medicale. Cu toată intervenţia medicilor, din cauza leziunilor grave suferite, şi cel de-al doilea conducător auto a decedat.

Tânărul originar din Hida a fost identificat ca fiind Filip Orlaie, unul dintre copiii doctorului inginer Nelu Orlaie, fondatorul şi managerul Pepinierele Hida.

Filip era șeful Departamentului Produse în cadrul Pepinierelor Hida, specialist în sisteme de irigaţii. Acesta urma să-și susțină teza de doctorat în Horticultură.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.