Centru de preluare și prelucrare a legumelor și fructelor în Halmeu. Ce spune ministrul Agriculturii

Un tun antigrindină și un depozit pentru preluarea și prelucrarea fructelor, în special a căpșunilor, sunt cele două doleanțe cu care primarul comunei Halmeu, Ludovic Incze, l-a întâmpinat pe ministrul Agriculturii, Petre Daea, care a participat astăzi, 20 mai, la Festivalul Căpșunilor din localitate.

„În ultima perioadă ne confruntăm cu temperaturi din ce în ce mai neplăcute, am avut grindină săptămâna trecută și temperaturi apropiate de zero grade Celsius. Tare bine ne-ar prinde un tun antigrindină. O altă rugăminte ar fi înființarea unui depozit frigorific. Am înțeles că se va porni un program care va cuprinde aproximativ zece hale frigorifice și ar fi foarte bine să ne cuprindă și pe noi în această treabă”, a declarat primarul Ludovic Incze.

Ministrul Agriculturii a declarat că în zona Halmeu este nevoie de un centru de preluare și prelucrare a fructelor și a promis că se va preocupa de acest lucru.

„Am considerat că în această zonă este necesar a interveni statul prin a asigura fonduri ca să realizaţi un centru de preluare şi prelucrare a legumelor şi fructelor şi în mod deosebit pentru căpşuni. Am constatat că este necesar acest lucru și vă asigur de faptul că, în programul nostru de Guvernare vom avea în vedere ca unul dintre centrele importante de prelucrare să fie în această zonă”, a subliniat ministrul Daea.

Cu privire la tunul antigrindină, ministrul Agriculturii a subliniat faptul că „am primit sarcină de la președintele partidului Liviu Dragnea, să extindem sistemul de apărare împotriva grindinii. O voi face”.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.