Sătmăreanul Ciprian Crăciun, Ambasador al Planului pentru Tineret

Un eveniment desfășurat sub egida „Act For Youth! The European Youth Plan!”, a avut loc astăzi, 19 mai, la sediul PSD Satu Mare. Președintele PES Satu Mare, Ciprian Crăciun, a fost ales într-una din pozițiile de Ambasador al Planului pentru Tineret.

La întâlnirea de astăzi au participat și președintele Organizației Județene a PSD Satu Mare, Aurelia Fedorca, primarul orașului Negrești-Oaș; președintele Organizației Municipale a PSD Satu Mare, consilierul local Radu Roca; deputatul social-democrat Ioana Bran, secretarul Camerei Deputaților; consilierul județean Ciprian Ardelean: președintele PES Satu Mare, Ciprian Crăciun, dar și alți reprezentanți din cadrul organizației.

În cadrul întâlnirii au fost abordate mai multe problematici legate de șansele de angajare pentru tineri, cele legate de educație, accesul liber la cultură pentru toți tinerii, precum și hrana sănătoasă, servicii medicale și servicii de îngrijire a tuturor copiilor.

„ACT FOR YOUTH! The European Youth Plan” este o campanie sprijinită de prim-miniștri, lideri PES, partide membre și o vastă rețea de organizații și parteneri, inclusiv Tinerii Socialiști Europeni, Organizatia de Femei a PES, Grupul Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European, Grupul PES din cadrul Comitetului European al Regiunilor și Fundația Europeană pentru Studii Progresiste.

Campania „ACT FOR YOUTH ! The European Youth Plan” se desfășoară simultan în 200 de orașe din 31 de țări.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.