Zonă pentru plimbarea câinilor în Satu Mare. Unde ar putea fi amenajată (Foto)

Pentru a avea un spațiu unde să-și poată plimba animalele de companie, Asociația Proprietarilor de Câini SM vine cu o propunere către Primăria municipiului reședință de județ. Proprietari de câini afiliați acestei asociații solicită amenajarea unei zone destinate plimbării și socializării câinilor cu stăpân.

În acest sens, aceștia au formulat o propunere pe care au postat-o și pe pagina lor de Facebook (https://www.facebook.com/Proprietaridecaini/?fref=ts) și strâng semnături pentru susținerea acestei idei.

„În urma anunțului public făcut de către Primaria Satu Mare în ceea ce privește consultarea cetățenilor cu privire la amenajarea Grădinii Romei vă prezentăm propunerea Asociației Proprietarilor De Câini-SM-Kutias Gazdik Egyesulete.

Propunerea noastră constă în amenajarea unei zone destinate plimbării și socializării câinilor cu stăpân.

Existența parcurilor pentru plimbare e o necessitate a oricărui oraș civilizat pentru a face posibilă crearea unei atmosfere de armonie și respect reciproc între proprietarii de câini și cei care nu doresc compania unui patruped.

E o contribuție majora la bunăstarea unui important segment al populației (proprietarii de câini) și o ocazie foarte bună ca prin regulamentul de funcționare a parcului să se contribuie la educarea acestora în ceea ce privește comportamentul câinilor pe care-i dețin.

Considerăm că spațiul situat între aleea din dreapta și Strada Griviței e locul ideal pentru amplasarea unui parc pentru plimbare atât din cauza faptului că e izolat dar și deoarece e o zonă nefolosita pentru alte activități”, se arată în solicitarea Asociației Proprietarilor de Câini SM.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.