David Burcovschi, elev în clasa a XI-a la Liceul de Informatică „Grigore Moisil” din Iași a creat o aplicație menită să vină în sprijinul oamenilor legii. De asemenea, acesta dorește să încurajeze implicarea cetățenilor în viața comunității. Aplicația, botezată „Ajută Poliția”, a fost lansată astăzi, 17 mai.
„Ideea mi-a venit făcând naveta și observând că mulți, în trafic, încalcă și creează situații de acccident. Este un proiect pe care îmi doresc să îl dezvoltăm în parteneriat cu Poliția și autoritățile care intervin în situații de urgență, prin care oamenii să fie conectați printr-o aplicație ce le va permite să raporteze incidentele, conflictele, accidentele. De exemplu, dacă vezi pe stradă două persoane care se bat vei putea filma și raporta în timp real către Poliție, care va putea interveni în funcție de coordonatele GPS. Aceste sesizări pot fi văzute public și pe https://ajutapolitia.ro/live”, spune David Burcovschi.
O parte a aplicației www.ajutapolitia.ro este destinată persoanelor care fac drumeții sau alpinism și se expun unor riscuri.
„Pot să trimită un semnal SOS care să includă locația curentă, astfel încât SMURD și salvamontiștii să poată interveni în baza datelor GPS”, a declarat David Burcovschi.
David, împreună cu mai mulți colegi a înființat D>Soft, prin care adolescenții dezvoltă proiecte în domeniul IT, una dintre acestea fiind o aplicație pentru telefonul mobil care vine în ajutorul persoanelor care suferă de diabet.