Au „păcălit” aparatele și au câștigat la păcănele. Procurorii au intrat pe fir

Polițiștii de investigații criminale sătmăreni au întocmit acte de urmărire penală pe numele a doi bărbați pe care îi bănuiesc de comiterea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată.

Din cercetări a rezultat că cei doi, unul în vârstă de 53 de ani din Hunedoara iar cel de-al doilea, de 34 de ani din Călărași, frecventau locații de pe raza municipiului Satu Mare în care funcționează aparate tip slot machines și cu ajutorul unui dispozitiv improvizat (tip bancnotă 50 lei și 5 lei lipite cu un fir de nylon) înregistrau credit în aparatele de joc, iar apoi solicitau plătirea creditului de către personalul localurilor.

Sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, față de cei doi s-a dispus continuarea urmăririi penale în stare de libertate, pentru stabilirea întregii lor activități infracționale.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.