Duminică, 14 mai, în jurul orei 15.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, s-a prezentat pentru a intra în țară cetățeanul român A. C., în vârstă de 42 de ani, din județul Satu Mare, conducând o autoutilitară marca Mercedes Benz.
Din primele verificări s-a constatat faptul că acesta transportă diverse bunuri second-hand.
Pe timpul controlului, polițiștii de frontieră au descoperit într-o cutie, 5 pistoale de diferite mărci, 4 dintre acestea din categoria armelor letale supuse autorizării, 7 încărcătoare și muniție aferentă acestora, pentru care bărbatul nu deținea documente legale.
Polițiștii de frontieră efectuează în cauză cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată, la finalizare urmând a fi dispuse masurile legale ce se impun.
Armele, încărcătoarele și muniția au fost ridicate în vederea confiscării de polițiștii de frontieră, acestea fiind predate Serviciului Arme şi Muniții din cadrul IPJ Satu Mare în vederea continuării cercetărilor.