Elevă din Satu Mare, premiu special la un concurs național. A impresionat juriul cu vocea sa

Teatrul Municipal din Baia Mare a găzduit în perioada 12-14 mai, etapa națională a Festivalului de muzică franceză „Chants, sons sur scène” din acest an, organizat de Asociația Română a Profesorilor de Franceză cu sprijinul Institutului Francez.

Județul Satu Mare a fost reprezentat prin elevii câștigători ai fazei calificative ce a avut loc în 7 mai la Filarmonica „Dinu Lipatti”.

La categoria 13-15 ani județul nostru a fost reprezentat de către Dezsi Evelyn Adina – Şcoala Gimnazială Odoreu (prof. Tarba Simona); la categoria 16-17 ani: Moiş Casian – Liceul Teoretic Negreşti-Oaş (prof. Durău Cristina) și Chiorean Vanesa – Liceul de Arte „Aurel Popp” (prof. Pereş Laura), iar la categoria 18-25 ani: Berki Roxana – Colegiul Naţional „Ioan Slavici” (prof. Ardelean Silvia).

Concurența a fost foarte mare, elevii noștri intrând în competiție cu câștigătorii fazelor calificative din peste zece județe ale țării, însă eleva Dezsi Evelyn, aflată la prima sa participare la festival, s-a remarcat prin talentul și calitățile sale vocale, reușind să obțină un premiul special pentru județul nostru.

Participarea la etapa națională a festivalului s-a dovedit o experiență interesantă pentru toți concurenții, ei având ocazia să participe la atelierele organizate de muzicienii francezi invitați la festival, printre care artistul Pierre Donoré, care a susținut și un concert sâmbătă (13 mai) seara, dar și la un spectacol susținut de cei mai talentați elevi din județele care au organizat etape calificative pentru festival, precum și la alte momente artistice inedite pregătite de organizatori.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.