Accidentul dintre Odoreu și Băbășești în imagini. Ce spun pompierii (foto)

Patru persoane au fost rănite în accidentul care a avut loc azi (14 mai) după-amiază între localitățile Odoreu și Băbășesti, potrivit ISU “Someș” Satu Mare. 

O mașină în care se aflau patru persoane, condusă de o femeie, probabil din cauza vitezei a lovit din spate un alt autoturism. În urma impactului șoferița a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă și s-a izbit cu mașina de un stâlp.

Iată ce spun pompierii aflați la fața locului:

“În urma unui accident produs între localitățile Odoreu și Băbășesti, prin coliziunea a două autoturisme, pasagera din dreapta a unuia dintre autoturismele implicate a rămas încarcerată. După acordarea primului ajutor medical și extragerea din autoturism, aceasta a fost transportată cu autospecială TIM la Unitatea Primiri Urgențe Satu Mare. În accident au mai fost rănite alte trei persoane, care au primit îngrijiri medicale la fața locului, două dintre acestea fiind transportate ulterior de către echipajele SMURD și SAJ la Unitatea Primiri Urgențe”, se arată în raportul echipajului de pompieri prezent la fața locului.

La locul intervenției au fost dislocați 12 subofițeri cu o autospecială de descarcerare, una de stingere cu apă și spumă dar și echipaje de prim-ajutor.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.