Scriitori din 5 țări vin la Satu Mare

Scriitori din Slovacia, Turcia, Ucraina, Ungaria și România vor participa vineri, 12 mai, la un festival internațional de literatură, organizat în premieră la Satu Mare. Evenimentul va avea loc de la ora 11.00, la Muzeul de Artă din Piața Libertății.

Centrul Județean pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale (CJPCCT) Satu Mare, Cenaclului „Cronograf”, Asociația Scriitorilor de Nord Vest, în colaborare cu Muzeul Județean, organizează vineri, în Sala „Aurel Popp” a Muzeului de Artă, prima ediție a Festivalului Internațional de Literatură „Zilele Revistelor Cronograf și Sugárút”.

La eveniment vor participa scriitori de prestigiu din țară dar și din străinătate: Balázs F. Atilla (Slovacia), Metin Cengiz (Turcia), Adriana Ungureanu (București), Cezar Ciobică (Botoșani), Constantin Miu (Medgidia), George Călin (București), Ion Țoanță (Râmnicu Vâlcea), Pavel Azap (Cluj Napoca), Mihai Rosko (Ucraina), Mercs Istvan (Nyiregyhaza), Nagy Zsuka (Nyiregyhaza), Fejer Laszlo (Sălaj), Varga Laszlo Edgar (Cluj-Napoca), George Achim (Baia Mare), Florica Bud (Baia Mare), precum și scriitori din județul nostru.

Ideea organizatorilor este aceea de a realiza pentru prima dată un Festival Internațional de Literatură care să îi aducă împreună pe oamenii de cultură maghiari și români dar și pe cei din alte părți ale Europei, cu scopul declarat de a face din Satu Mare un pol cultural internațional aici, în nord-vestul României.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.